Publicaţii‎ > ‎

Rolul capitalului în aprecierea solvabilităţii companiilor de asigurări

postat 18 mai 2017, 07:13 de Utilizator necunoscut
Solvabilitatea este mai mult decât un proces de reglementare, acesta reprezintă pentru asigurători o perspectivă asupra modului de a gestiona afacerile lor. Aceasta, având o gamă largă de consideraţii şi oportunităţi pentru entităţile de asigurare la nivel mondial, are un impact asupra peisajului competitiv prin care afectează în mod diferit companiile, liniile de afaceri şi zonele geografice.

Pentru industria asigurărilor aceasta este o prisma de a aborda riscurile şi practicile de gestionare a acestora, un motor de convergenţă a tuturor aspectelor legate de cuantificarea riscurilor cu cele de luare a deciziilor de afaceri. Astfel, o societate de asigurări este solvabilă dacă este în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile sale în conformitate cu toate contractele, în toate circumstanţele rezonabile prevăzute.

Scopul instituţiilor de supraveghere este de a menţine piaţa asigurărilor eficientă, corectă, sigură şi stabilă în favoarea şi protecţia asiguraţilor. Astfel, baza regimului de solvabilitate a fost pusă de către Asociaţia Internaţională a Instituţiilor de Supraveghere în Asigurări, care a elaborat în septembrie 1997 „Principiile solvabilităţii şi a suficienţei de capital”, (actualizate în ianuarie 2002), în care sunt enumerate şi descrise 14 principii care stau la baza actelor normative ce reglementează aspectul solvabilităţii companiilor ce activează pe piaţa financiară, după cum urmează:

1. Rezerve tehnice;
2. Alte obligaţii;
3. Active;
4. Corelare;
5. Absorbţia pierderilor;
6. Sensibilitate la risc;
7. Nivelul de control;
8. Capitalul minim;
9. Definirea capitalului;
10. Managementul riscului;
11. Alocaţii de reasigurare;
12. Dezvăluire;
13. Evaluarea solvabilităţii;
14. Suprapunere.

La 31 decembrie 2002, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii al RM, adoptă Regulamentul cu privire la garantarea solvabilităţii organizaţiilor de asigurare, prin care impune companiilor de asigurare din Republica Moldova cerinţele referitoare la solvabilitate, accentul principal fiind pus pe suficienţa de capital. În acest regulament, exigenţele faţă de capital sunt foarte mici, dat fiind faptul că este o măsură nouă în reglementarea sectorului asigurărilor în scopul racordării la cerinţele Uniunii Europene.

În 2009, este publicată Directiva Cadru cu privire la Solvabilitatea II a UE, prin care introduce noţiunile de bază ale Solvabilităţii II, cât şi cerinţele faţă de agenţii economici care activează în domeniul asigurărilor, astfel încât, să fie pregătiţi să aplice reglementările noii solvabilităţi la data când acestora li se vor atribui statut de lege, preconizat la 01 ianuarie 2013.

Solvabilitatea II introduce un cadru amplu de gestionare a riscului pentru definirea nivelului necesar de capital şi de implementare a procedurilor pentru identificarea, măsurarea, şi gestionarea nivelurilor de risc. Aceasta este construita pe trei piloni fundamentali. Pilonul I abordează cuantificarea cerinţelor de capital pentru asiguratori, Pilonul II se concentrează pe guvernanţă şi gestionarea riscurilor şi Pilonul III se referă la cerinţele de informare şi transparenţă. O presiune mai mare în elaborarea metodelor de cuantificare a capitalului pentru respectarea cerinţelor de solvabilitate cade asupra societăţilor care pot fi mai mici, mai puţin diversificate şi cu resurse mai limitate. Impactul solvabilităţii şi al procesului de implementare depinde de dimensiunea, sofisticarea şi nivelul de diversificare al afacerii unei societăţi date. Pentru a ajuta companiile şi autorităţile de reglementare de a previziona impactul solvabilităţii asupra nivelurilor de capitalul au fost implementate o serie de teste de teren elaborate de asociaţiile profesionale specializate atât la nivel European cât şi la nivel mondial.

Astfel, datorită tendinţei actuale din RM de integrare în UE , Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF), la 15.04.2011 publică Regulamentul privind marjele de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate ale asigurătorilor (reasigurătorilor), prin care se introduce o nouă metodă de calculare a marjei de solvabilitate minimă, a marjei de solvabilitate disponibile, şi a ratei de solvabilitate, cât şi noi limite ale acestor indicatori, (rata minimă de solvabilitate fiind egală cu 110% pentru asigurările generale, şi 125% pentru asigurările de viaţă). În acest nou regulament, CNPF tratează capitalul dintr-o perspectivă mult mai amplă şi riguroasă, încercând să ţină cont de calitatea capitalului asigurătorilor, sensibilitatea cerinţelor de solvabilitate la riscuri, nivelul minim de solvabilitate, riscurile care nu sunt acoperite de normele de solvabilitate, mix-ul de afaceri şi investiţii, nivelul de securitate, problemele de supraveghere şi jurisdicţionale, nivelul general al capitalizării în industrie, evoluţiile în cadrul industriei, competitivitatea, mediul economic în jurisdicţie, dezvoltarea pieţelor de capital, gestionarea riscurilor, protecţia asiguraţilor / Fondul de Garantare, ş.a.

Scopul principal al resurselor de capital dintr-o perspectivă de reglementare este de a amortiza şocurile împotriva pierderilor adverse şi deci, pentru a asigura că asigurătorul este în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de asiguraţi atunci când acestea sunt datorate. Din punct de vedere macro-economic, impunerea asiguratorilor de a menţine capital suficient în ceea ce priveşte cantitatea, cât şi calitatea, îmbunătăţeşte siguranţa şi viabilitatea sectorului asigurărilor şi a sistemului financiar în ansamblu. 

Resursele de capital protejează interesele asiguraţilor prin îndeplinirea următoarele două obiective:
     - reduc probabilitatea de insolvabilitate prin absorbirea pierderilor;
     - reduc pierderile asiguraţilor în caz de insolvabilitate sau de lichidare.

Atingerea obiectivele de mai sus depinde de caracteristicile sau de "calitate" elementelor de capital ce stau la baza calculului solvabilităţii. De exemplu, acţiunile ordinare pot fi privite ca realizare a ambelor obiective menţionate anterior. În procesul de monitorizare a solvabilităţii, este rezonabil să se urmărească tendinţa ca instrumentele de capital cu o calitate înaltă să formeze partea substanţială a resursele de capital. 

Pentru un asigurător, gestionarea şi alocarea resurselor de capital este o cerinţă fundamentală pentru planificarea afacerii şi pentru strategiile sale. Este de remarcat faptul că gestionarea capitalului unui asigurător (în raport cu cerinţele reglementate şi cu necesitatea proprie de capital) ar trebui să fie susţinută şi bazată pe disciplină, stabilirea şi menţinerea temeinică a gestiunii riscurilor întreprinderii, inclusiv a riscului de corespundere şi a politicilor de gestionare a capitalului, a practicilor şi a procedurilor care sunt aplicate în mod consecvent în întreaga organizaţie.

Cuantificarea capacităţii companiei de asigurare de a face faţă riscurilor şi obligaţiilor sale se efectuează prin calculul matematic al solvabilităţii. Indicatorii de bază care determină rata de solvabilitate sunt marja de solvabilitate disponibilă şi marja de solvabilitate minimă, la baza calculului cărora stă:
     - aprecierea activelor ce pot fi acceptate la calculul solvabilităţii, în dependenţă de caracteristicile calitative ale acestora de a servi ca surse de absorbire a riscurilor sau de acoperire a obligaţiilor companiei;
     - calculul rezervelor tehnice şi stabilirea primelor şi daunelor pe contractele încheiate ale companiei;

Companiile pot calcula rata de solvabilitate folosind formula standard prevăzută în Regulamentul privind marjele de solvabilitate ale asiguratorului (reasiguratorului), sau pot dezvolta modele la nivel intern pentru a satisface cerinţele impuse de actele normative. Din punct de vedere al organelor de reglementare, modelele interne au avantajul că încurajează companiile de asigurări să măsoare şi să gestioneze riscurile lor. Acestea sunt mai flexibile decât modelele standard şi pot fi actualizate în funcţie de evoluţia pieţei financiare şi a afacerii companiei. Mai mult, modele interne ar trebui să fie în măsură să reprezinte afacerea unui asigurător mai îndeaproape decât o abordare bazată pe o regulă standard. Modelele interne sunt mai probabil să fie potrivite pentru asigurători mari sau pentru jucători inovatori sau de nişă, pentru care formulele standard sunt nu sunt adecvate. În acelaşi timp, este recunoscut faptul că utilizarea modelelor interne reprezentative va implica costuri suplimentare atât pentru companiile care le exploatează şi pentru autorităţile de supraveghere care au nevoie să le aprobe.

În cele din urmă, solvabilitatea este o povară uriaşă asupra capitalului pentru industria asigurărilor. Costurile de susţinere a acesteia sunt o cheltuială suplimentară majoră într-un mediu în care asigurătorii luptă pentru a menţine rentabilitatea într-o perioada problematica în ceea ce priveşte ciclul de subscriere, întru-cât se vorbeşte despre asigurarea cu tehnologii informaţionale performante, cu specialişti calificaţi (manageri, contabili, actuari, auditori, etc.), şi resurse informaţionale. Scopul final este de a crea un mediu cât mai sigur pentru asiguratori cât şi pentru asiguraţi.

Regimul solvabilităţii merge mai departe decât cerinţa de capital, ea cere şi recompensează buna gestionare a datelor, buna administrare a riscurilor întreprinderii şi o cultura bună, care în cele din urmă va satisface investitorii. În teorie, acest lucru înseamnă că o societate de asigurări va fi mult mai conştientă de riscurile sale la toate nivelurile, vor vedea oportunităţi pentru a reduce impactul sau chiar pentru a îmbunătăţi poziţia lor concurenţială în industrie, va fi capabilă să gestioneze mai bine riscurile sale şi, prin urmare, va optimiza mai bine plasamentele de capital.

Bibliografie: 
1. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurări nr.407-XVI din 21 decembrie 2006 // Monitorul Oficial nr.41-49 din 06.04.2007
2. Regulamentul privind garantarea solvabilităţii organizaţiilor de asigurare nr.91 din 21.11.2002 // Monitorul Oficial nr.185-189/416 din 31.12.2002
3. Regulamentul privind marjele de solvabilitate ale asiguratorului (reasiguratorului) din 21.01.2011 // Monitorul Oficial nr. 59-62 din 15.04.2011
4. Dan Angel Constantinescu, Management financiar în asigurări, Editura Economică, Bucureşti, 2005
5. Dan Angel Constantinescu, Tratat de asigurări, Volumul II, Editura Economică, Bucureşti, 2004
6. Beaer, W. H. and G. Parker, Risk Management, Problems and Solutions, MeGraw HilL New York, 995.

Auditor junior al FlagMAN-D Șișcanu Lina
Comments